Heterocromia, în sens larg, definește o diferență de culoare. În limbaj colocvial cunoscută sub denumirea de “ceacâră”, o persoană cu ochii de culori diferite are ceea ce în termeni științifici se numește heterocromie iriană. Acest lucru însemnă că irisul, partea colorată a ochiului, are o distribuție asimetrică între cei doi ochi a pigmenților care îi conferă culoarea, mai exact a melaninei.
Există mai multe tipuri de heterocromie:
- Completă: fiecare iris este colorat în întregime diferit
- Parțială: există doar una sau mai multe zone colorate diferit
- Centrală: există un inel central, în jurul pupilei, de culoare diferită
Culoarea ochilor este în mare parte determinată genetic și se schimbă în primul an de viață sub influența sistemului nervos simpatic, nou-născuții având cel mai frecvent ochii albaștri. Uneori, genele moștenite de la părinți responsabile de producția de melanină și de distribuția acesteia în ochi se exprimă în mod diferențiat între cei doi ochi, ceea ce se traduce printr-o culoare diferită a fiecărui ochi în parte. Heterocromia iriană apare la aproximativ 1% din populația planetei. Majoritatea cazurilor de heterocromie sunt sporadice și benigne. Există, însă, mai multe nuanțe ale poveștii.
Heterocromia poate fi congenitală (prezentă de la naștere) sau dobândită.
Heterocromia congenitală poate fi benignă sau poate apărea în cadrul unor sindroame (de exemplu, sindromul Horner congenital, Waardenburg, Parry-Romberg, Sturge-Weber, neurofibromatoza de tip I, etc). Este important de determinat dacă este vorba de un sindrom pentru că, în acest caz, există și alte probleme asociate, unele dintre ele serioase și care trebuie să fie căutate, identificate și tratate (sau ținute sub observație). De aceea, în fața unui copil cu heterocromie iriană, este recomandat un consult oftalmologic, pentru a stabili dacă există o asociere sindromică.
Heterocromia dobândită pe parcursul vieții este, mai degrabă, o manifestare a unei alte patologii. Ea poate apărea în urma unui traumatism, în contextul prezenței unui corp străin, în cadrul unei inflamații oculare, în context tumoral (local, cum sunt tumorile iriene, sau sistemic, precum neuroblastomul) sau în urma unor tratamente (cel mai frecvent, după administrarea unor picături utilizate în tratamentul glaucomului). Și în aceste cazuri se recomandă o vizită la oftalmolog, pentru a determina care este cauza si dacă este nevoie de explorări suplimentare.
Tratamentul heterocromiei depinde de cauza acesteia. Tocmai de aceea, evaluarea oftalmologică este esențială. Heterocromia benignă, care este cea mai frecventă, nu necesită tratament.
Este important să avem în vedere existența acestei trăsături particulare. Pe de-o parte, dacă o întâlnim la persoanele apropiate nouă, ar trebui să îi îndrumăm la medic pentru o evaluare. Pe de altă parte, atunci când o vedem pe stradă, să nu presupunem neapărat că persoanei în cauză i-a căzut una dintre lentilele de contact colorate, ci să recunoaștem despre ce este vorba și, mai degrabă, să o privim ca pe un ambasador al variației genetice.
Autor: Dr Dumitrescu Otilia, Medic oftalmolog