Etimologia cuvântului prezbiop rezidă în limba greacă, presbys însemnând “bătrân” sau “mai în vârstă” și cuvântul din greaca antică ops însemnând “ochi”.
Prezbiopia reprezintă o slăbire a acomodației cristalinului. ACOMODAȚIÚNE f. (lat. accommodátio, -ónis). Potriveală, adaptare. Învoire, împăcare. Fiziol. Facultatea pin care ochiu vede limpede la diferite distanțe. – Și -áție, dar ob. -áre.
Prezbitismul presupune pierderea graduală a abilității ochiului de a-și modifica focalizarea pentru a vedea obiecte din apropiere.
Nu este un viciu de refracție precum miopia, hipermetropia, astigmatismul. Nu este o boală ci, o modificare fiziologică a cristalinului, pierderea elasticității acestei lentile intraoculare.
Cristalinul este unul din mediile refringente ale ochiului, funcționează ca o lentilă biconvexă.
Cristalinul își modifică curbura pentru ca imaginea să se formeze clar pe retină. Astfel, pentru vederea de aproape cristalinul se bombează, iar pentru vederea la distanță se aplatizează (alungește). La un ochi normal, imaginea se formează corect pe retină între distanțe de 10–15 cm și 6 m. Există un punct la care cristalinul este bombat la maximum pentru vederea de aproape (10-15 cm). Pentru distanțe mai mari de 6 m vedem clar, fără să mai aibă loc aplatizarea lui, iar vederea se face fără efort.
O dată cu înaintarea în vârstă, apar modificări în curbarea acestei lentile din cauza creșterii continue a grosimii (modificări ale proteinelor din cristalin) și pierderea tonusului mușchilor ciliari (mușchii care curbează și îndreaptă cristalinul).
Prezbiopia sau Prezbitismul – semne și simptome
Debutul prezbiopiei are de obicei loc în jurul vârstei de 40 ani (40-50 ani).
Primele semne ce anunță prezbitismul constau în: oboseala ochilor după citit sau privit aproape (mai ales timp îndelungat), dificultate de a vedea în lumina difuză (slabă), probleme cu focalizarea pe obiecte mici și/sau caractere mici, dar și durere de cap sau senzație de oboseală în urma unui efort ocular (cum este brodatul sau scrisul de mână). Poate fi observată o tendință de a ține materialele de citit puțin mai departe pentru a face literele mai clare (există vederea încețoșată la distanța normală de citit). Așa se explică remarca “nu mai ajung brațele” sau că brațele au devenit “prea scurte” pentru a ține materialele de citit la distanța confortabilă.
Doar pacienții cu miopii mici și medii sunt cei care sesisează că după 40 ani trebuie să ridice ochelarii de distanță ca să poată citi mai bine.
Simptomele se agravează la oboseală sau într-o zonă cu lumină difuză (în lumina puternică simptomele sunt mai puțin observabile datorită acțiunii irisului care se închide într-un diametru mai mic).
Abilitatea de a focaliza privirea pe obiecte apropiate scade în decursul vieții, de la acomodarea de aproximativ 20 dioptrii (de a focaliza la 50 mm) la un copil, la 10 dioptrii la vârsta de 25 ani (100 mm) și până la 0,5-1 dioptrii la vârsta de 60 ani (1-2 metri). Există și o formulă de calcul pentru a estima amplitudinile de acomodare în dioptrii așteptate, maxime și minime pentru un pacient corectat la o anumită vârstă (formula lui Hofstetter).
Diagnostic
Prezbistimul este diagnosticat prin intermediul unui examen oftalmologic complet (măsurarea dioptriilor ochiului, determinarea acuității vizuale la distanță fără corecție/corectată, măsurarea presiunii intraoculare, examinarea la biomicroscop a polului anterior al globului ocular și al polului posterior). De multe ori pot fi descoperite și alte patologii oculare ce nu dau semne, dar afectează grav vedera în timp (de exemplu glaucomul).
Este indicat să efectuați un examen oftalmologic complet la 40 ani, dacă nu prezentați factori de risc și nu aveți nevoie de ochelari sau de lentile de contact. Între 40-54 ani este indicat un examen la fiecare 2-3 ani, între 55-64 ani un control la 1-2 ani, după 65 ani un examen la 1 an (pot fi indicate chiar mai des, în funcție de patologie).
Tratament
Prezbitismul se corectează prin diferite metode. Modalitățile de corecție pot fi non-chirurgicale (mai putin invazive) și chirurgicale (invazive).
În prima categorie se încadrează purtarea de ochelari sau lentile de contact.
Purtarea ochelarilor de “citit” nu stopează și nici nu încetineste evoluția afecțiunii, dar ajută pacienții să-și desfășoare activitatea confortabil, ca și până la această vârstă.
Pot fi recomandați ochelari:
• doar pentru citit, de aproape, “de vedere” (expresie frecvent folosită în populație)
• lentile bifocale – lentile ce presupun două dioptrii diferite încorporate într-o singură lentilă: partea superioară corectează vederea la distanță și partea inferioară este pentru a ajuta vederea la apropiere
• lentilele progresive – create pentru a dispune de o tranziție graduală sau combinată care ajută la corecția vederii la apropiere, intermediare (monitoare) și celei la distanță
Se pot purta lentilele de contact:
• multifocale – în variante moi, cu bună transmisibilitate la oxigen – cu diferite adiții (low, medium, high) – la ambii ochi
• monofocale – o lentilă ajută în vederea la distanță la ochiul dominant și cealalată pentru vederea la apropiere la ochiul non-dominant
Ambele variante de corecție cu lentile de contact necesită o adaptare.
Exercițiile oculare nu s-au dovedit eficiente.
În a doua categorie se încadrează metodele chirurgicale – se adresează celor 2 lentile oculare (corneea și cristalinul).
• Corneea poate fi remodelată prin chirurgie refractivă cu laserul excimer ce crează o ablație multifocală- Presby-LASIK. Acest procedeu nu poate fi aplicat tuturor, se fac multe măsuratori preliminarii.
• Cristalinul natural, transparent sau opacifiat (cataracta) este înlocuit cu un implant de cristalin artificial prin procedeul de facoemulsificare (phaco = cristalin în greacă). Exista lentile artificiale acomodative (încearcă să realizeze o pseudoacomodație prin forma lor) și multifocale (au dioptrii diferite pentru distanțe diferite prin construcția lor). Alegerea unui tip de cristalin se realizează după consultația cu medicul oftalmolog, în funcție de multiple măsuratori ce se efectuează pentru a vedea ce se potrivește fiecărui ochi (“suntem unici”).
• Alte metode chirurgicale – mai puțin utilizate:
O variantă chirurgicală recentă cu privire la remodelarea curburii corneene implică utilizarea benzii de expansiune sclerale – se folosește o ablație sclerală cu laser și poate spori acomodarea ochiului, mărind spațiul dintre corpul ciliar și cristalin (nu are rezultate concludente).
Tot prin procedeu chirurgical se pot implanta straturi de cornee în ochiul nondominant, pentru a minimiza impactul la vederea binoculară necorectată la distanță.
O modalitate experimentală de tratament constă în injectarea de gel elastic în sacul capsular (structura din ochi care conține cristalinul natural), gelul fiind menit să înlocuiască cristalinul natural și să servească drept unul nou, mai elastic.
Prevenire
Trebuie reținut că prezbiopia nu poate fi prevenită întrucat nu este o boală, ci un proces normal și natural ce ține de îmbătranirea firească, respectiv de capacitatea ochilor de a vedea clar și fără efort, obiectele aflate la o distanță mică de ochi.
Dupa 40 de ani, oricine trebuie să se prezinte la consultul oftalmologic , apoi periodic la 1- 2 ani in medie pentru a-și actualiza prescripția pentru ochelarii de aproape, deoarece dioptriile cresc progresiv până în jurul vârstei de 60 de ani.
Prezbitismul nu este o boală, ci o condiție care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu oricui.
Dr. Laura Țuru, Medic Primar Oftalmolog