Astigmatismul reprezintă viciul de refracție cu prevalența cea mai ridicată urmat apoi de hipermetropie și miopie. Termenul definește incapacitatea sistemului optic al globului ocular de a converge într-un singur punct razele paralele ce intersectează suprafața corneană (din limba greacă: ”a”= fără, ”stigma”= punct). Astfel, imaginea formată pe retină este distorsionată. Astigmatismul poate fi extern sau intern, cel extern având o prevalență mai ridicată. În cazul acesta, corneea are o formă diferită de idealul de sfericitate ce ar permite focalizarea razelor într-un singur punct, fiind adesea comparată cu o minge de fotbal american. Astigmatismul poate fi simplu sau compus ori mixt, atunci când este însoțit de un alt viciu de refracție. Diagnosticul poate fi realizat de către medicul oftalmolog sau cu ajutorul optometristului, fiind utilizate diferite metode de refractometrie, cea mai avansată fiind autokeratorefractometria. Corecția optică a astigmatismului se realizează cu ajutorul lentilelor cilindrice sau torice, fiind necesară purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact. Simptomele ce apar frecvent în lipsa corecției adecvate sunt: vederea neclară la orice distanță, oboseala oculară însoțită uneori de cefalee, încruntarea privirii și disconfort ocular, înroșirea ochilor și hiperlăcrimare. Alte simptome sunt: fotofobia, diplopia monoculară sau perceperea unor halouri în jurul surselor de lumină, putând afecta astfel capacitatea de a conduce vehicule pe timpul nopții.
Spre deosebire de astigmatism, strabismul nu este un viciu de refracție, fiind o afecțiune oculară apărută ca expresie a unui dezechilibru existent la nivelul musculaturii extrinseci a globilor oculari. Strabismul se caracterizează prin devierea de la punctul de fixație a unuia sau a ambilor globi oculari. Devierea se poate realiza pe orizontală, strabismul fiind divergent (înspre exterior) sau convergent (înspre interior) și pe verticală (strabism superior sau inferior). Se poate manifesta la copii, dar și la adulți. Când strabismul se instalează brusc, apare și diplopia binoculară, pacientul acuzând dublarea imaginii. Dacă apare înainte de vârsta de 7 ani, adesea diplopia nu însoțește strabismul, deoarece cortexul cerebral va suprima imaginea formată pe retina globului ocular deviat, nefiind identificată ca imagine corespondentă cu cea proiectată pe retina ochiului sănătos. Din acest motiv, la aceste persoane, există riscul apariției ambliopiei (ochiul ”leneș”). Semnele ce apar la copii sunt: privirea încrucișată sau ochiul ”fugit” spre nas ori spre ureche, înclinarea capului, clipitul frecvent, acoperirea unui ochi, lipsa percepției profunzimii, copilul nu poate apuca un obiect deoarece nu poate aprecia corect distanța la care acesta este situat. Adesea este necesar tratamentul chirurgical ce are ca obiectiv realinierea globilor oculari. Diagnosticul precoce și instituirea tratamentului necesar în timp util pot preveni scăderea permanentă a acuității vizuale a ochiului afectat.
Dr. Adriana Georgescu, Medic oftalmolog