Blefarita este inflamația marginii pleoapelor, a locului de tranziție dintre suprafața cutanată reprezentată de tegumentul pleoapelor și cea mucoasă reprezentată de conjunctivă.
Principalele simptome sunt reprezentate de senzația persistentă de arsură, de iritație, de corp străin asociate cu hiperlăcrimare și prurit (mâncărime). În timp, pot apărea și modificări la nivelul pleoapelor, cum ar fi îngroșarea, înroșirea, vascularizarea sau crestăturile.
Evoluția sa este cronică și de cele mai multe ori recidivantă.
Poate fi împărțită în două categorii principale:
- Blefarita anterioară ce apare în zona de creștere a genelor, loc ce favorizează cantonarea germenilor;
- Blefarita posterioară afectează porțiunea internă a pleoapei și este cauzată de obstrucția glandelor meibomiene secretoare a părții uleioase a filmului lacrimal.
Deseori aceste două forme apar concomitent, ceea ce face îngreunează demersul terapeutic.
Etiologia este una complexă, incomplet elucidată. Principalii factori care duc la apariția blefaritei sunt: tulburările endocrine sau digestive, expunerea prelungită la praf, poluarea, diabetul zaharat, alergia de contact la produse cosmetice, purtarea de lentile de contact, sindromul de ochi uscat, dermatita seboreică,acneea rozacee sau diverse vicii de refracție.
La baza apariției blefaritei stau și câțiva agenți infecțioși, printre care cei mai comuni sunt : Stafilococul auriu și Demodex. Alte microorganisme frecvent izolate la pacienții cu manifestări cronice sunt: Staphylococcus epidermitis, Corynebacterium, Helicobacter pylori sau Pseudomonas și Proteus la pacienții imunocompromiși.
Prin asocierea cu sindromul de ochi uscat, precum și a caracterului său cronic și recidivant, blefarita este o boală supărătoare pentru pacienți, cu impact asupra calității vieții.
Simptomele au o intensitate diferită, cu perioade de acalmie, urmate apoi de exacerbări.
De cele mai multe ori, pacienții prezintă o senzație de înțepătură, ca de nisip în ochi, cu fotofobie, cu scuame și descuamări la nivelul genelor, se trezesc cu pleoapele lipite dimineața care, pe parcusul zilei, iau un aspect uleios.
Cu trecerea timpului, marginea pleoapelor va deveni îngroșată, genele vor avea o culoare depigmentată și vor urma un traiect distorsionat, aleatoriu, putând cauza eroziuni corneene.
Tratamentul acestei afectiuni este o adevărată provocare pentru clinician. Printre principalii piloni în inițierea tratamentului este educarea pacienților cu privire la terapia de lungă durată, precum și la caracterul cronic și recidivant al afecțiunii.
Igiena locală a pleoapelor este esențială și aceasta constă în aplicarea zilnică de comprese calde, masarea ușoară a pleoapei cu un șampon special conceput și a șervetelelor de uz oftalmologic, precum și evitarea machiajului excesiv. Scopul aplicării de căldură locală prin comprese este de a înmuia crustele, cât și de a dilata ductele glandelor meibomiene, crescând, astfel, confortul ocular. În caz de persistență a simptomelor și de asociere cu sindrom de ochi uscat, medicul oftalmolog poate prescrie lacrimi artificiale, iar in cazuri mai severe se ia în considerare suplimentarea topică cu unguente si coliruri cu antibiotic.
Astfel, blefarita este o boală înșelătoare inițial prin simptomatologia ei discretă, dar care, cu tenacitate, persistă la nivelul suprafeței oculare, în final scăzând calitatea vieții celor ce o dobândesc.
Dr. Lazăr Miruna, Medic oftalmolog